A. M. (internată în Centrul de Plasament ”Sf. Maria”, Vălenii de Munte, judeţul Prahova)

08 Jul A. M. (internată în Centrul de Plasament ”Sf. Maria”, Vălenii de Munte, judeţul Prahova)

SURSA: Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

www.mpublic.ro

Citatele sunt redate intocmai, cuvant cu cuvant, fara nici o cosmetizare,  din discutiile purtate cu investigatorul.

 

A. M. (internată în Centrul de Plasament ”Sf. Maria”, Vălenii de Munte, judeţul Prahova)

(a) Date de identificare:

În vârstă de 16 ani şi aflată în clasa a VI-a, este originară dintr-o localitate rurală din judeţul Prahova. Provine dintr-o familie numeroasă, formată din 9 membri (cei doi părinţi în vârstă de 42 ani – tatăl şi 38 de ani – mama, minora, împreună cu încă patru fraţi, în vârstă de 2 ani, 14 ani, 18 ani, respectiv 21 de ani şi două surori în vârstă de 9, respectiv 22 ani). Mama lucrează ca femeie de serviciu la o firmă, iar tatăl munceşte (rar) pe la vecini cu ziua. Întreaga familie locuieşte într-o casă modestă formată din trei camere, fără dependinţe. Starea materială a familei este săracă, hainele copiilor fiind asigurate prin mila vecinilor sau rudelor ori de la magazine second hand, iar mâncarea fiind cumpărată, de cele mai multe ori, de la magazinul sătesc pe datorie sau din împrumuturile făcute de mamă:

Minora – ”S-a întâmplat, de mai multe ori, să nu avem bani de mâncare sau de lemne, dar atunci mama se împrumuta la vecini. De îmbrăcat aveam de la vecini, rude sau purtam hainele de la unul la altul. Rar se întâmpla să ne cumpere mama ceva (nu avea de unde). Ne lua câteodată de la second hand. De mâncat aveam câte ceva. Nu pot spune că am am suferit de foame. Când nu aveam de nici unele mama se împrumuta de bani şi cumpăra mâncare, sau lua de la magazin pe datorie. Mâncam trei mese pe zi. Rar se întâmpla să avem ceva dulce. Mai mergeam sâmbăta la biserică şi primeam colivă, colaci, de pomană”.

(b) Climatul familial:

Din informaţiile furnizate de către minoră, părinţii se certau frecvent în condiţiile în care starea materială a familiei era una precară, singură mama fiind aceea care asigura subzistenţa materială a familei, iar tatăl fiind alcoolic. Pe de altă parte, minora era maltratată, adeseori, de către fratele cel mai mare. Referindu-se la relaţiile cu părinţii, minora apreciază că cel mai bine se înţelegea cu mama, care, deşi nu şi-a manifestat vreodată sentimente de afecţiune, o ajuta atunci când avea diverse probleme şi o susţinea din punct de vedere material. În ceea ce priveşte relaţiile cu tatăl, acestea erau destul de reci, mai ales pentru că acesta se îmbăta frecvent şi provoca scandal în familie, bătându-şi partenera şi copiii. Nici unul dintre părinţi nu se interesa de situaţia şcolară a minorei sau a fraţilor şi surorilor ei şi nici nu s-au ocupat vreodată de anturajul acestora sau de modul în care-şi petreceau timpul liber. Din punct de vedere al relaţiilor cu fraţii şi surorile, minora consideră că cel mai rău se înţelegea cu fratele cel mai mare (subl. ns. – cel care a agresat-o sexual) care o certa şi o bătea în mod frecvent, cu ceilalţi având relaţii acceptabile. Întrebată de investigator dacă se simţea ocrotită în cadrul familiei, minora apreciază că nu a avut niciodată acest sentiment, deoarece fiecare membru era ”pentru el”, adică îşi vedea de interesele lui, fără să-i pese de ceilalţi, inclusiv de minoră:

”Atmosfera din familia mea era destul de urâtă. Părinţii se certau des din diverse motive. Cu fratele meu mai mare nu mă înţelegeam deloc bine. Mă certa, mă bătea, nu mă lasa să ies afară cu prietenii. Dacă le spuneam ceva părinţilor sau fraţilor aveam impresia că nu mă aude nimeni. De exemplu, le-am spus de mai multe ori că ar fi mai bine să dorm şi eu în cameră cu ei (subl. ns.: cu părinţii) sau cu surorile mele, dar ei nu m-au luat în seamă niciodată. Spuneau că nu este loc, că este mai bine aşa (subl. ns.: adică să doarmă cu fraţii). Nu m-a întrebat niciodată vreunul despre şcoală, nu m-au ajutat să-mi fac temele. Nu aveau timp pentru aşa ceva şi nici nu ştiau cum să o facă. Nici mama, nici tata nu puneau preţ pe ceea ce făceam eu sau fraţii mei la şcoală. Chiar dacă se întâmpla rar ca mama să meargă la şedinţele cu părinţii, nu se întâmpla nimic deosebit. Nu mă certa pentru notele primate, nu-mi spunea nimic. De tata nu mai vorbesc, nu l-a interesat nimic niciodată, decât să-şi asigure bani de băutură. De aceea, nici eu, nici fraţii mei nu ne descurcam prea bine la şcoală. Fraţii mei, de exemplu, aveau numai note mici şi lipseau mereu de la şcoală, mergând la discoteca sau stând până târziu pe stradă, dar nici mama şi nici tata nu le-a spus niciodată nimic. Nici unul dintre părinţi nu ne-a ajutat la temele pentru şcoală. Totuşi, în familia mea, dincolo de lucrurile rele, au fost şi zile mai bune. În zilele bune, mergeam la şcoală, mă întâlneam cu prietenii mei, veneam acasă mâncam şi apoi mă jucam cu fraţii şi surorile mele.Ne jucam în casă sau în curte, ne jucam cu mingea, ieşeam pe stradă, stăteam de vorbă cu vecinii, mai luam fructe din pomii vecinilor şi aceştia ne certau. În zilele rele, tata se apuca să bea de dimineaţă, iar când veneam de la şcoală era deja beat. Atunci nimic nu-i convenea din ceea ce făceam noi. Şi erau scandaluri până seara când venea mama de la serviciu. Când venea mama se lua de mama şi până pe la 1-2 noaptea se certau”.

(c) Informaţii privind abuzul sexual:

Din relatările minorei, rezultă că a fost abuzată sexual de către fratele cel mai mare atunci când ea avea vârsta de 12 ani, iar el avea 17 ani. Un factor important care a contribuit la comiterea abuzului l-a constituit faptul că minora era obligată să doarmă în aceeaşi cameră cu doi dintre fraţii săi, deşi, în repetate rânduri, i-a rugat pe părinţii săi să se mute împreună cu aceştia din urmă sau cu surorile ei. Agresarea sexuală a minorei de către fratele cel mai mare a continuat, seară de seară, timp de trei ani, minora neavând curajul să dezvăluie nimănui ce i s-a întâmplat, mai ales că fratele său o ameninţa frecvent să nu spună nimic. În cele din urmă, nemaiputând suporta ceea ce i se întâmplă, minora însăşi s-a adresat poliţiei. Ulterior, prin intermediul autorităţilor de la Protecţia Copilului, a fost internată în Centrul de Plasament ”Sf. Maria”, din Vălenii de Munte, judeţul Prahova:

”S-a întâmplat că eu dormeam în cameră cu doi dintre fraţi, cel care are acum 21 ani şi cel de 18 ani. Într-o noapte fratele mai mare, a venit în patul meu, s-a dezbrăcat, s-a urcat peste mine, m-a dezbrăcat şi pe mine şi apoi m-a violat. Nu ştiu dacă fratele de 18 ani auzea ceva sau a ştiut şi se făcea că nu aude. Părinţii mei nu au ştiut niciodată nimic.Eu nu am spus niciodată nimic. De frică. Este posibil ca fratele de 18 ani să fi ştiut ceva, dar probabil că discutau între ei. Şi totul a durat 3 ani, aproape în fiecare seară. Plângeam toată noaptea, nu mai puteam să dorm, visam urât. Dar mi-era frică de el (subl. ns.: de agresor) pentru că mă ameninţa că mă va bate şi mă va omorî. Nu am povestit nimănui ce mi s-a întâmplat. Îmi era ruşine şi frică. La un moment dat m-am săturat, mi-am luat inima în dinţi şi am fugit de acasă. Am fost la Poliţie şi am povestit totul. Pentru că era seara târziu, Poliţia nu a putut face nimic la ora aceea, m-au dus înapoi acasă şi au povestit totul părinţilor mei. În noaptea aceea am dormit, pentru prima dată cu părinţii mei Ce m-a supărat cel mai tare este faptul că ei nu l-au certat pe fratele meu pentru ce a făcut, l-au întrebat doar dacă este adevărat şi atât. A doua zi au venit cei de la Protecţia Copilului şi m-au adus aici la Centru. Au urmat procese prin tribunale, m-am judecat cu fratele meu, am fost şi la medic şi s-a văzut că am fost violată. Trebuia să facă puşcărie, dar l-am iertat pentru că este totuşi fratele meu, dar nu mai vreau să-l văd niciodată”. 

(d.) Informaţii privind alte forme de abuz:

Abuzul fizic: Deşi nu foarte frecvent, minora era bătută, uneori, atât de către părinţi, cât şi de fraţii mai mari. Tatăl o maltrata mai ales atunci când era băut şi atunci când ea refuza să-i cumpere băutură. Era bătută cu palmele şi cu cureaua, iar odată, tatăl a bătut-o atât de tare peste urechea stângă, încât minora şi-a pierdut auzul şi a fost şi este nevoită, în continuare, să poarte aparat auditiv. Totuşi, minora se arată extrem de tolerantă faţă de abuzul fizic la care a fost supusă în familie, considerând că a ”meritat” bătăile primite, deoarece a fost ”rea şi neascultătoare”:

”Eram pedepsită uneori şi de către tata şi de către fraţii mei. Tata mă bătea, nu îmi mai dădea voie să ies afară. Eu cred că nu făceam ceva rău. Mai îi răspundeam şi eu. Mă trimitea să îi cumpăr băutură şi eu nu voiam. De multe ori voia să îi cumpăr băutură pe datorie, iar mie îmi era ruşine să cer. Nu se întâmpla însă foarte des. Eram bătută mai ales când era tata băut. Cel mai adesea cu palmele şi cureaua. Ţin minte că pe la 7 ani m-a lovit foarte tare peste ureche. De atunci nu mai aud cu urechea stângă şi port acest aparat. Cred că şi tata şi fraţii mei mă băteau pentru că eram rea şi nu ascultam de ei. Aşa îmi spuneau şi ei, că sunt rea. Nu făceam mereu ce voiau ei, să le fac patul, să le aduc papucii de la uşă, să mătur curtea, să le spăl rufele. Eu nu tăceam, le răspundeam pentru că atât puteam să fac şi eu. Când mă băteau, eu nu puteam să dau pentru că ei erau mai puternici decât mine. După ce eram bătută simţeam că nu mai am pentru ce să trăiesc. Dar nu am povestit nimănui de bătăile primite pentru că nu aveam încredere în nimeni. Aveam prieteni, vecini, dar ei ştiau ce se întâmplă la noi în casă şi nu se băgau. Odată m-am dus la şcoală cu mâna umflată şi cu o vânătaie pe obrazul stâng. Mă bătuse tata pentru că nu am cerut de băut la vecina. Învăţătoarea m-a întrebat ce am păţit dar eu i-am spus că am căzut din pom şi m-am lovit. Dar ştiu că nu ma crezut pentru că şi ea cunoştea situaţia noastră şi nu se băga”.

Abuzul emoţional: Minora declară că nu s-a simţit deloc ocrotită în familie, ci dimpotrivă. În acest sens, deşi nu a avut vreodată sentimentul respingerii de către părinţi sau nu s-a simţit frustrată din cauza lipsei de afecţiune a acestora, s-a simţit adeseori ”nebăgată în seamă”, în sensul că, de prea puţine ori, părinţii au ascultat dorinţele sau insatisfacţiile ei. În plus, chiar dacă mama s-a arătat, adeseori, înţelegătoare faţă de ea, luându-i, de exemplu, apărarea în faţa tatălui sau a fraţilor, nu a răsfăţat-o sau alintat-o niciodată:

”Nu m-am simţit niciodată ocrotită, nici măcar de mama. Deşi cred că părinţii mei mă iubeau în felul lor. Mama era bună uneori, discuta cu mine, era înţelegătoare şi când eram acasă îmi mai lua apărarea în faţa celorlalţi. Alteori nu mă simţeam băgată în seamă. Avea treabă, era obosită sau nu ştiu din ce motiv nu avea timp de mine şi de fraţii mei. Rea nu a fost niciodată. Mai ţipa câteodată la noi când nu făceam ce spunea ea, de exemplu să fac treabă în casă, în curte sau alte lucruri. Însă îi dădea dreptate totdeauna fratelui meu mai mare, chiar dacă acesta minţea. Nu mă alinta, nu mă mângâia, deşi simţeam nevoia asta. Cred că îi dădea dreptate fratelui pentru că era mai mare, pentru că era primul ei copil şi cred că îl iubea mai mult. Oricum credea tot ce spunea el. Mamei nu i-am spus niciodată că aş vrea să mă iubească şi pe mine mai mult, să mă mângâie, să mă alinte, să mă răsfeţe. Am crezut mereu că o mamă trebuie să facă asta pentru copilul ei. Nici pe fraţii mei nu-i alinta. Mi-aş fi dorit să fim şi noi ca alte familii. Am văzut la vecini sau colegi cum se înţeleg părinţii lor, dar pentru tata noi nu eram, nu suntem importanţi, iar mama singură cu atâţia copii sigur că nu se putea descurca prea bine. Tata poate că ne iubeşte în felul lui, dar este o persoană rece, nu ştie să arate asta. Cred asta pentru că îl văd acum când vine la mine, mai plânge uneori, îmi spune că ar vrea să vin acasă”.

(e) Date cu privire la situaţia actuală a minorei: În prezent, dorinţa cea mai puternică a minorei este să se întoarcă acasă, pentru a-şi reîntâlni părinţii, fraţii şi surorile:

”Acum mi-e mai bine. Dar am suferit foarte mult şi încă mai sufăr. Mi-aş dori însă să mă întorc acasă să fiu împreună cu surorile mele, cu fraţii mei. Deşi sunt momente când nu mai vreau să aud de părinţii mei, îmi este dor de casă. Mi-aş dori să fim şi noi ca toataă lumea, o familie normală. Aş vrea să mă întorc acasă, dar doamna directoare nu îmi dă voie. Spune că acolo e fratele meu care este un pericol pentru mine”.

Întrebată de investigator dacă a povestit cuiva abuzul la care a fost supusă, minora afirmă că, din cauza sentimentelor de ruşine cu care s-a confruntat, a preferat şi preferă să ţină totul sub tăcere:

”De ruşine nu am spus nimic. A încercat d-na psiholog să vorbească cu mine dar eu nu am vrut să spun nimic. Mă tem să nu audă colegele mele ceva şi să râdă de mine. Sau să încerce să mă descoasă într-un fel. Sunteţi prima persoană cu care discut despre ce s-a întâmplat de când sunt aici. Nici doamnele educatoare, nici măcar prietenele mele nu ştiu. Mi-este foarte ruşine şi frică” (tremură şi plânge).

No Comments

Post A Comment