V. D. (internată în Centrul de Servicii Sociale ”Sf. Maria”, Bucureşti)

08 Jul V. D. (internată în Centrul de Servicii Sociale ”Sf. Maria”, Bucureşti)

SURSA: Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

www.mpublic.ro

Citatele sunt redate intocmai, cuvant cu cuvant, fara nici o cosmetizare,  din discutiile purtate cu investigatorul.

 

V. D. (internată în Centrul de Servicii Sociale ”Sf. Maria”, Bucureşti)

 

(a) Date de identificare:

În vârstă de 16 ani şi aflată în clasa a VIII-a, minora este de loc din Bucureşti, provenind dintr-o familie numeroasă formată din tatăl, mama vitregă (subl. ns. – nu am reuşit să aflăm dacă este soţia sau concubina tatălui), trei surori (în vârstă de 32 ani şi căsătorită, alta de 22 ani şi cea mai mică de 19 ani), 3 fraţi buni (căsătoriţi, aflaţi la casa lor) şi 5 fraţi vitregi de vârste diferite. Mama naturală a murit de TBC atunci când minora avea vârsta de 7 ani. Sora ei, care are în prezent 19 ani, a fost internată, la rândul ei, în acelaşi Centru, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Tatăl, care se află în închisoare pentru mai multe fapte, inclusiv pentru tentativă de abuz sexual comis asupra minorei, este pensionar, fiind de profesie bucătar, iar mama vitregă este muncitoare necalificată.

Investigator – Mama ta cu ce se ocupă? Minora – Mama mea a murit, din păcate. I. – Şi voi aţi rămas doar cu tata? M. – Da, fraţii mei s-au căsătorit, eu sunt cea mai mică din ei. I. – Şi tata s-a recăsătorit? M. – Nu ştiu. Da, probabil că da, că stă cu o femeie. E cum ar veni mama noastră a doua, dar …. I. – Câţi ani aveai tu când a murit mama? M. – Şapte ani. I. – Şi tata s-a recăsătorit imediat? M. – Păi, nuu, a mai trecut ceva timp. I. – Şi de ce te afli aici? M. – Păi noi am venit aici cu un scop pentru că ne băteau acasă. I. – Noi? Mai eşti cu cineva din familie aici? M. – Păi a fost, da’ acuma sunt singură aici. I. – Cu cine ai mai fost? M. – Cu sor’mea. Ea avea 13 ani şi eu aveam 9 ani sau 10 ani. Şi ea a stat aici până la 18 ani şi după aceea au dat-o ăştia afară pentru că era obraznică. Şi am rămas singură. I. – Şi ea acuma ce face? M. – Ea şi-a găsit un prieten, un bărbat cu care stă ea la el, el la ea. I. – Dar ea mai stă cu tata sau…? M. – Păi, da, da, stă cu tata acuma, dar sor’mea nu se înţelege prea bine cu tata I. – Câţi fraţi ai tu? M. – Opt. Fraţii mei au plecat, s-au căsătorit şi am rămas eu cu sor’mea şi cu tata. I. – Câţi fraţi vitregi aveţi voi? M. – Cinci sau şase. I. – Deci fraţii tăi buni s-au căsătorit? M. – Ăştia adevăraţi? Unii. Păi, trei, trei sau patru, da, patru, nu mai ştiu, s-au căsătorit. Una stă la ţară, frate’meu e în Spania şi sor’mea asta mare care m-a adus aicea, e aici în România. Sor’mea cea mare stă cu fata, bine că mai e acasă, că ea mă ia acasă mai mult pentru fata ei ca să stau cu ea, ca să mă joc cu ea. Ea e mai copilăroasă, dar e mare are 14 ani sau 13. I.– Tata lucrează? M. – Nu, e la pensie, dar lucra. I. – Ce a lucrat înainte? M. – Bucătar. I. – Şi mama vitregă? M. – Nu ştiu şi nu mă interesează. Munceşte pe undeva.”

Minora a petrecut, timp îndelungat, în afara familiei, fiind internată de mică la cămin şi la o şcoală specială. În acest sens, se simte frustrată deoarece nu a avut timp să-şi cunoască mama care a murit între timp. La Centrul de Servicii Sociale ”Sf. Maria” a ajuns încă din anul 2004, fiind internată din cauza bătăilor primite de la tată (subl. ns.: şi datorită tentativelor de abuz sexual exercitate de tată asupra ei).

I. – Dar mama ta bună? Ştii ce a lucrat? M. – Nu ştiu pentru că eu n-am stat mult timp cu ea, pentru că eu de mică am fost la cămin şi de asta nu am putut să mai stau cu mama să o cunosc aşa. I. – Dar de ce te-au dat la cămin? M. – Păi nu ştiu, chiar nu ştiu de ce m-au dat la cămin. I. – Şi la ce vârstă ai fost la Cămin? M. – Nu ştiu. De mică am fost, de mică. Şi de asta nu am putut să stau mai mult de vorbă cu ea, să o cunosc. Dar când am făcut şapte ani am văzut-o şi am stat cu ea foarte puţin. Am dormit cu ea, am stat cu ea, dar eu vroiam din tot sufletul meu să stau, să mai trăiască şi ea. I. – Tu de când eşti aicea? M. – Din 2004. I. – Şi cum ai ajuns tu de fapt aicea în Cămin? M. – Păi, am ajuns aicea că mă bătea tata. I. – Dar care a fost procedura? M. – Eram la şcoală şi trebuia să plec acasă. După aceea a venit o doamnă de la Protecţia Copilului şi m-a chemat nu ştiu unde, în ce loc şi am vorbit cu dânsa, i-am explicat totul şi ea m-a adus aici. A doua zi am fost la Poliţie, am dat declaraţie. I. – Dar pe doamna asta de la Protecţia Copilului ştii cine a anunţat-o? M. – Sor’mea, asta mare.”

(b) Climatul familial:

În concordanţă cu declaraţiile minorei, climatul familial era unul extrem de tensionat datorită tatălui, care, mai ales sub influenţa alcoolului, maltrata grav pe ceilalţi membri ai familiei (minorei, de pildă, i-a spart capul, iar unei surori a ei i-a rupt mâna). Pentru aceste motive, minora îşi renegă tatăl:

Investigatorul.– Dar în general, atmosfera în familie cum era? Minora – Proastă. De fapt, tatăl nostru, de când eram noi mici, ne bătea, avea obiceiul să ne bată. Mai ales când se îmbăta ne bătea. Investigatorul – Deci tatăl vostru bea? M. – Da, bea. Şi acuma bea. I. – Şi vă bate de la vârste fragede? M. – Da. I. – Câţi ani aveaţi când v-a bătut prima oară? M. – Păi, eu aveam 7 sau 8 ani şi sor’mea avea 12 sau 11 ani. I. – Şi cam cât de des vă bătea? Zi de zi sau o dată pe săptămână? M. – Păi nu ştiu, că ne bătea când avea el chef, când se enerva el. De fapt sor’mea făcea ceva şi pe urmă dădea vina pe mine şi el mă bătea. Lua un par de afară şi mă bătea cu el. I. – Un par? M. – Un par, cu scaune, mi-a spart capul, lu’ sor’mea i-a rupt mâna. I. – Şi aţi fost la spital? M. – Nu ştiu, dar mie mi-a pus, nu ştiu ce mi-a pus… I. – Copci? M. – Da. I. – Dar voi aţi încercat să staţi de vorbă cu el? M. – Nu pentru că el nu înţelege şi minte foarte mult. I. – Minte? Ce spune? M. – Păi, dacă îi spunem noi acuma că ne-a bătut, zice că nu. Minte, minte! I. – Acuma ce simţi faţă de tata? M. – Păi, eu v-am spus, pentru mine nu e tată. Eu din ziua de astăzi şi cât oi mai trăi, eu nu-l consider tată pentru ce mi-a făcut. Şi aşa am altele, stau singură, eu nu am familie, eu consider că n-am familie şi că stau singură în cămin. Dar… dacă ei… sor’mea se ia după bărbatul-său. I. – Ce-i spune bărbatul? M. – Îi bagă multe în cap. Păi îi zice ‚fă, vezi că sor’ta-i curvă’, vezi că sor’ta e aşa… Îi bagă de astea aşa în cap numai de mine.”

Din cauza tatălui, mai ales, dar şi a mamei vitrege, cu care declară că nu se înţelege deloc, nu are nimic în comun şi nici nu discută nimic, minora consideră că, de fapt, nici nu are familie. Este convinsă, în acest sens, că tatăl ei o urăşte, iar fraţii, cu excepţia unei surori, sunt complet indiferenţi faţă de ea. De altfel, datorită comportamentului violent al tatălui, ceilalţi fraţi, cu excepţia unei surori, au părăsit căminul familial. Un motiv de frustrare îl constituie pentru minoră şi faptul că, tatăl său făcea deosebire între copiii naturali şi cei vitregi, pe aceştia din urmă evitând să-i lovească:

Investigatorul: – Cu părinţii cum te înţelegi? Minora – Păi deocamdată nu mă înţeleg bine. I. – De ce? M. – Păi acum consider că nu mai am familie pentru că sunt certată cu ei. Drept că, şi când eram mică, nu aveam ceva în comun cu ei. Ei decât de ei se interesau, de mine nu le păsa, decât de sora mai în vârstă. I. – De ce crezi că vă tratau diferit? M. – Păi, nu ştiu, pentru că… aşa se purtau ei cu noi. I. – Şi de ce spui tu că nu ai nimic în comun cu ei? M. – Păi, n-am pentru că… I. – Eşti certată cu ei? M. – Da. I. – De ce? M. – Păi, tatăl meu mă urăşte… fraţii mei, nu, nici pe ei nu-i interesează ce fac eu, decât pe soră-mea o interesează, dar şi cu ea m-am certat. I. – Dar de ce spui că tata te urăşte? Pentru că te bate? M. – Da. I. – Şi fraţii mai mari nu vă luau apărarea? M. – Nu, pentru că toţi fraţii mei au plecat din cauza lui pentru că nu numai pe noi ne bătea, ci şi pe ceilalţi. Şi de aia au plecat ei. Pe sor’mea a bătut-o, a plecat, frate’meu a fugit pentru că-l bătea. E foarte violent. I. – Şi voi aţi povestit cuiva despre bătăile astea? M. – Păi da, domnului director de aici. I. – Dar înainte să ajungi aici, povesteaţi cuiva? La alte rude sau cuiva de la şcoală? Sau nu aveaţi cui? M. – A, nu, păi…. decât lui sor’mea mai mare. I. – Dar ei doi, tata şi cu mama vitregă, cum se înţeleg? Se poartă tata violent şi cu ea? Sau se purta aşa numai cu voi copiii? M. – Păi, tata nu o bătea, decât doar aşa, o înjura. Decât pe noi ne bătea. I. – Nu-i bate nici pe copiii vitregi? M. – Nu. Decât îi înjura, iar pe noi ne bătea. I. – Şi tata pe lângă defectele pe care mi le-ai spus deja, are şi calităţi, are şi puncte mai bune? M. – Nu. Când vrea, da’ când nu, nu. Nu, eu cred aşa, se poartă urât, vorbeşte urât, are ură pe noi, se poartă urât cu mine.”

Dacă, iniţial (atunci când minora avea o vârstă mai mică), relaţiile sale cu mama vitregă şi cu fraţii vitregi erau satisfăcătoare, ulterior, acestea s-au deteriorat, pentru a deveni, în permanenţă, conflictuale. În acest sens, minora are nostalgia zilelor în care, în condiţiile în care mama naturală încă trăia, atmosfera familială era una armonioasă:

I. – Şi cu mama vitregă cum vă înţelegeţi? M. – Nu ne înţelegeam prea bine aşa. Bine, că înainte ne înţelegeam destul de bine, dar aşa acum că ne-am făcut mari aşa, nu mai ne înţelegem bine. I. – De ce? M. – Păi, nu ne mai înţelegem aşa prea bine. Nu ştiu, nu ne suportă. Avem şi fraţi vitregi, nici ei nu ne suportau. Înainte ne înţelegeam foarte bine cu ei, dar acum nu, ne înjură, ne fac în toate felurile. I. – Dar de ce crezi că şi-au schimbat atitudinea? M. – Nu ştiu de ce, chiar nu ştiu ce au cu noi dar… I. – Dar de fapt ce înseamnă ‚înainte’ şi ‚acum’? ‚Înainte’ până la ce vârstă înseamnă sau cum? M. – Păi, nu! Când eram acasă era mai bine şi era mai frumos… atunci, ne înţelegeam toţi, dar au trecut aşa anii de când a murit mama şi… s-au schimbat multe. I. – Cum ţi se pare familia ta în comparaţie cu alte familii? M. – Păi şi asta, mă gândesc aşa, şi mă face aşa să plâng pentru că de ce în celelalte familii este aşa şi la mine este aşa. La mine în familie tata se poartă urât şi e mai dificil şi la alţii e mai frumos şi mai bine. Şi… îmi doresc să am altă familie, să n-o înlocuiesc pe mama cu altă femeie, dar să am alt tată, unul mai bun.”

(c) Starea materială a familiei:

Condiţiile materiale ale familiei, înainte de internarea minorei şi după plecarea fraţilor de acasă, erau – conform cu aprecierile acesteia – satisfăcătoare, mai ales că două din cele 4 camere (la curte) erau închiriate. Familia nu a suferit niciodată de foame sau frig, iar dacă s-a mai întâmplat ca minora ori sora ei să sufere de foame, acest fapt nu se datora lipsei de resurse a familiei, ci atitudinii indiferente sau chiar ostile a tatălui. Minora îşi arată însă frustrarea în legătură cu faptul că tatăl nu-i cumpăra rechizite şcolare şi nu i-a serbat niciodată ziua de naştere:

Investigatorul – Cum era locuinţa? Aveaţi condiţii? Minora – Păi înainte aveam, acum nu pentru că după tot ce s-a întâmplat, cum ar veni pe tata l-a dat afară din casă. Bine că el ar fi trebuit să intre la închisoare. I. – Pentru ce? M. – Pentru ce mi-a făcut. I. – A fost la puşcărie sau e încă la puşcărie? M. – Nu, păi nu ştiu că nu e la puşcărie, dar trebuia să intre. I. – Şi l-au dat afară vecinii din casă? M. – Da, da, dar acuma mai e acolo. I. – Câte camere aveaţi? M. – Aveam patru. I. – Şi cum dormeaţi voi? M. – Păi… tata într-o cameră, eu cu sor’mea în altă cameră. Aveam bucătărie şi în cele două camere celelalte, erau chiriaşii noştri. I. – Şi aveaţi apă caldă? M. – Aveam cişmea în curte şi puneam într-o oală apă şi încălzeam şi ne spălam. I. – Vă spălaţi în lighean sau aveaţi cadă? M. – Ne spălam în lighean, da. I. – Vi s-a întâmplat vreodată să nu aveţi ce să mâncaţi? M. – Da, când ne lăsa tata. Închidea magazia, bucătăria şi noi stăteam în casă, când pleca la femeia asta, mama asta sau când se ducea în târg, închidea bucătăria şi ne lăsa aşa, ne… I. – Să nu puteţi să intraţi acolo să vă luaţi ceva de mâncare? M. – Da. I. – Şi cam cât de des se întâmplau chestiile astea? M. – De mai multe ori. I. – Iarna aţi suferit vreodată de frig? M. – Nu. I. – Aveaţi lemne? M. – Da. I. – Dar s-a întâmplat să te lase pe tine sau pe tine cu fraţii singuri mai multe zile în şir? M. – În casă? I. – Da, el să plece nu ştiu unde şi să vă descurcaţi voi? M. – Nu. I. – Dar el aducea bani suficienţi în casă pentru voi copiii? M. – Da, păi doar eu cu sor’mea eram şi ne aducea. I. – Şi vă cumpăra de îmbrăcat? M. – Ne cumpăra dar o îmbrăca mai mult pe sor’mea. Tot timpul îi cumpăra, o îmbrăca, îi lua de şcoală şi pe mine nu mai… I. – Ţie îţi lua rechizite? M. – Nu. I. – Şi cum te descurcai? Primeai de la şcoală? M. – Da, da. Făcea diferenţă tata, între mine şi sor’mea, pentru că atunci când era ziua mea şi atunci când era ziua ei … când era ziua ei îi făcea ziua ei, dar când era ziua mea nu avea bani şi nu-mi făcea. I. – Niciodată nu ţi-a serbat ziua? M. – Nu. I. – Dar când îl rugai ceva, că vrei ceva dulce sau nu ştiu ce…? M. – Zicea că n-are bani. I. – Ai fugit vreodată de acasă? M. – Când eram mică? Nu. I. – Tata v-a obligat vreodată pe voi copiii să munciţi pentru bani sau să plecaţi la cerşit? M. – Nu.”

(d) Situaţia şcolară a minorei:

Din declaraţiile minorei, rezultă că, înainte de a fi internată la Centrul de Servicii Sociale, s-a confruntat cu dificultăţi în plan şcolar (de exemplu, a rămas corijentă sau repetentă – nu ştie să precizeze în mod clar), datorită dezinteresului părinţilor. Din clasa a doua până în a opta, a urmat cursurile unei şcoli speciale (pentru copii cu dizabilităţi), minora motivând că tatăl a înscris-o special la o şcoală cu asemenea profil pentru a obţine un ajutor suplimentar de la stat:

”I. – Tata sau fraţii mai mari se ocupau de educaţia ta? Se interesau ce note ai la şcoală sau te ajutau la teme? M – Nu. Păi, când am rămas repetentă, tata mă bătea, mă dădea cu capul de pereţi. I. – Dar în rest nu se implica? Nu te ajuta la teme? M. – Nu. Sor’mea aşa, rar, rar, foarte rar mă mai ajuta. I. – Dar de ce ai rămas repetentă? Ce s-a întâmplat? M. – Păi, eram la şcoala generală şi când eram la şcoala aia generală, toţi băieţii, când ieşeam afară, mă băteau, mă închideau în toaletă, făceau mişto de mine, râdeau de mine. I. – Şi nu te-ai mai dus sau ce? M. – Mam dus, când eram la şcoala generală eu eram cuminte, mie îmi plăcea să fiu foarte, foarte cuminte şi tata profita că eu sunt aşa cuminte şi… m-a dat la şcoală de asta specială. Din clasa a doua, de fapt am mai repetat clasa a doua la specială. Până în clasa a opta m-a dat la şcoală specială. I. – De ce? M. – Cred ca să ia mai mulţi bani pentru mine. I. – De ce ai repetat clasa a doua, asta specială? M. – Păi, am mai repetat. La şcoala generală am făcut doar două clase şi la specială am făcut trei-opt (subl. ns.: de la clasa a treia până la a opta). I – Tu ai zis că ai rămas repetentă? M. – În clasa a doua, da. Corijentă. I. – Da, că nu ai repetat clasa. La o materie doar? M. – Da.”

În prezent, minora învaţă la şcoala specială din cadrul Centrului de Servicii ”Sf. Maria, unde se află în clasa a VIII-a. Are o situaţie şcolară bună (note de la 8 în sus) şi îşi doreşte să se înscrie la o şcoală profesională:

I. – Cu şcoala acuma cum te descurci? M. – Mă descurc destul de bine. I. – Eşti într-a opta, nu? M. – Da. I. – O să dai la liceu? M. – Da. I. – Te-ai gândit aşa…? M. – De fapt, nuu, nu dau la liceu!!! Pentru că, nu ştiu, eu dau la profesională. I. – Şi ai un domeniu spre care vrei să te îndrepţi? M. – Păi, nu ştiu pentru că eu mi-aş dori să fiu la şcoală de asta generală, dar ştiu că acuma nu mai se poate să mai dau la şcoală generală pentru că am făcut prea multă şcoală specială şi dacă mă dau acuma la şcoală generală, nu ştiu. I. – Aici la şcoala asta specială cum este? M. – Este bine, dar aici sunt astea… … … lecţiile prea uşoare. I. – Şi tu cam ce note ai? M. – Am 10, 9, 8 am. Destul de bune. I. – Nu ai repetat niciodată clasa? M. – Nu.”

(e) Informaţii despre abuzul sexual:

Minora subliniază faptul că a fost, de mai multe ori, victima tentativelor de abuz sexual din partea tatălui, care a încercat, de pildă, să facă sex oral cu ea dar acestea nu s-au consumat efectiv, datorită opunerii ei. Este de menţionat şi faptul că, aceste tentative au fost precedate, adeseori, de acte de abuz fizic. Un factor favorizant al abuzului sexual a fost reprezentat şi de faptul că minora dormea în aceeaşi cameră cu tatăl ei:

Investigatorul – Şi cum ai ajuns aici? Minora – Sor’mea noastră cea mai mare ne-a adus aici, că dacă mai stăteam mult îşi bătea joc de noi. Bine, că tata şi-a bătut joc de mine. În primul rând mă bătea şi-şi bătea joc de mine, vroia să se dea la mine. I. – Şi a reuşit sau doar încerca? M. – Încerca. I – Nu a reuşit niciodată? M. – Nu. I. – Şi cum încerca? Povesteşte-mi. M. – Într-o zi, eu făceam curat în casă, că mie îmi plăcea să fac curat, sor’mea era la şcoală sau nu ştiu unde era şi eu rămăsesem în casă. Şi tata era cu un prieten, stătea de vorbă şi eu făceam curat şi aranjam pe televizor astea, obiecte. Şi pe televizor avea şi fotografia lu’ mama şi nu ştiu cum am făcut de, fără să vreau, am scăpat fotografia şi s-a spart puţin geamul. S-a enervat tata, l-a dat pe omul ăla afară şi era vară atunci şi a luat parul ăla şi m-a luat cu bătaia. Mi-a zis «Fă, de ce ai spart aia?» şi m-a bătut, dar fără milă, eu nu mai puteam, plângeam şi i-am spus «Tată nu mai da că mă doare!». El n-avea deloc milă, deci tot dădea ca un sălbatic. Şi tot mă bătea, mă bătea, eram vineţită, eram umflată, după aceea îi părea rău. Şi după aceea vroia să se dea la mine. I. – Cum vroia? Povesteşte-mi un pic. Ce făcea? M. – Păi, ce făcea? Se dezbrăca în faţa mea şi vroia ca să îmi bage prostia aia în gură. I. – Şi tu i-ai povestit surorii mai mari? M. – Păi ştie ea. Ştie şi domnul director. I. – Şi cum scăpai de el? M. – Eu atunci când eram mică eram mai cuminte şi mai aşa, … nu prostuţă, mai naivă aşa. Eram cuminte şi şi sor’mea mă bătea şi tata mă bătea. I. – Dar atunci când s-a întâmplat să se dezbrace cum ai scăpat de el? M. – Plângeam şi nu mai puteam că mă durea, mă durea mâna, picioarele, capul, eram umflată. I. – Făcea lucrul ăsta des? M. – Nu aşa de des, dar o făcea. I. – Zi de zi? O dată pe săptămână? O dată pe lună? M. – Nu pot să spun. A făcut-o de câteva ori. De vreo 2-3 ori. I. – Deci locuiaţi doar voi copiii şi cu tata sau mai locuiau şi bunicii cu voi? M. – Nu, nu, nu. Eram doar eu, atunci, că fraţii mei au plecat de acasă, I: Dar tu cu cine dormeai noaptea? M. – Eu de fapt stau cu tati în cameră. I. – Aha, deci tu dormeai cu tata în cameră, nu? M. – Da.”

(f) Informaţii despre alte forme de abuz

Abuzul fizic:

Aşa cum am subliniat deja, minora a fost maltratată, în mod frecvent, de către tată, care, alcoolic fiind, avea o conduită violentă, vorbea urât, înjura şi lovea şi pe alţi membri ai familiei:

Investigatorul – Deci tata că se purta urât cu voi, cu tine? Minora – Da, ne bătea, ne închidea în casă şi ne bătea. Ştiau toţi vecinii. Şi pe mama o bătea. Eu…de când eram în burta mamei tata o bătea, îi dădea numai în cap şi o bătea şi când era cu mine în burtă. Deci nu numai pe mine, ci şi pe mama o bătea… I. – Poţi să mai îmi dai câteva exemple de situaţii în care v-a bătut? M. – Păi, sor’mea făcea baie în lighean şi era vară atunci tot aşa, şi sor’mea, fără să vrea, a dat apă afară şi a venit aşa la vecini şi a ieşit vecinul ăla şi i-a zis lu’ tata că uite ce fac fetele tale, dau apă şi tata s-a enervat şi a luat un băţ… Şi de fapt sor’mea a făcut, dar a dat vina pe mine, că el a spus «Fă care a dat apa?», că el ne zicea cu «fă», ne înjura, ne făcea în toate felurile, şi sor’mea a dat vina pe mine. Şi eu nu i-am zis, şi tata s-a enervat şi m-a bătut pe mine. După aceea a bătut-o şi pe ea, de fapt s-a băgat sor’mea. Şi m-a bătut şi pe mine, mă durea capul! Şi a bătut-o şi pe ea. I. – Ai fost nevoită să mergi la doctor? M. – Nu, mi-a dat o pastilă. I. – Dar tata stătea de vorbă cu voi să vă explice ce nu faceţi bine? M. – Nu. I. – Trecea direct al bătaie? M. – Da. Sau, de exemplu, când spălam noi vasele, fără să vrem, el se enerva şi ţipa la noi. I. – Cum vă spunea? Mi-ai zis că vă şi înjura? M. – Ne jignea. I. – În afară de «fă», vă mai spunea în vreun fel? M. – Ne înjura. I. – Ce vă spunea? M. – «Du-te..» .Şi când am rămas repetentă, m-a dat cu capu’ de pereţi. I. – Care crezi că sunt motivele pentru care te bătea? M. – Nu ştiu, aşa-i pica lui! Când făceam ceva fără să vreau, mă bătea! I. – Dar el cam cât de des bea? M. – Într-una bea. I. – Zi de zi? M. – Da. I. – Şi bea mult? M. – Da. I. – Bea tărie? M. – Alcool.”

Adversitatea minorei faţă de tată este legată şi de faptul că acesta şi-a maltratat, adeseori, soţia (mama minorei), chiar atunci când aceasta era bolnavă, fapt care a determinat sau a grăbit – crede minora – moartea acesteia:

I– Cum a murit mama ta? M. – Ea a murit pentru că era foarte bolnavă. I. – Ce a avut? Ştii? M. – Păi, avea… era răcită la plămâni şi a murit de plămâni. I. – Şi aşa din cât ai stat tu de vorbă, cum era mama? M. – Era bună, era înţelegătoare, de fapt, din familia mea, tatăl meu zice că eu sunt mama întreagă, zice că semăn cu mama. Eu aşa, din memorie aşa, am văzut-o şi am cunoscut-o, dar aşa… era bună şi… I. – Crezi că dacă ar fi trăit mama, viaţa ta ar fi fost altfel? M. – Nu mai eram aici acum. Da, era altfel viaţa pentru toţi copiii. De fapt toţi fraţii nu mai eram aicea. Sor’mea nu mai era nici la ţară, deci sor’mea nu mai era cu bărbatul ăsta, nici frati’meu, nici tata nu mai era cu femeia aia, nici eu nu mai eram aici. Şi era mai marfă, dar dacă… Nici ea nu mai putea să mai trăiască pentru că a murit din cauza lui tata. Şi de asta îl urăsc. Toţi fraţii îl urâm. I. – Dar de ce spui că a murit din cauza lui? M. – Pentru că el o bătea şi chiar când era bolnavă o bătea… şi a murit! Şi mi-a părut rău! Şi acum, nu ştiu, să mă înjure cineva de mamă sau să îmi zică «mă-ta», nu suport, nu ştiu. Şi altă lume îmi zice să mă calmez sau… Nu ştiu, nu pot să mă calmez, oricât ar face nu pot. Pentru că eu ţin la mama şi mi-e greu să aud că îmi zice cineva «morţii mătii».”

Abuzul emoţional:

Formele de abuz deja menţionate au fost complementare, în cazul minorei, cu abuzul emoţional, în măsura în care aceasta a fost în mod frecvent insultată de tată, care îi vorbea urât, o înjura şi chiar râdea de ea:

”Investigatorul – Şi de ce spui că tatăl tău se purta urât cu tine? Minora – Păi tatălui meu nu-i pasă de mine, el mai mult râde de mine şi-şi bate joc în continuare de mine. Adică, îşi bate joc de mine, adică că râde de mine, mă înjură. I. – Ce-ţi spunea? M. – Păi mă făcea nebună, râdea de mine, mă făcea handicapată, nebună, spunea că «de-aia te-am dat la şcoală de asta de nebuni că eşti nebună, că râzi într-una». Eu am un obicei să râd, dar nu într-una. Da’, de obicei, mie îmi place să fiu cuminte, să fiu calmă, să învăţ. Mie îmi place să fiu aşa simplă, nu fiţoasă sau aşa. Dar tata mă făcea nebună. I. – Ce simţeai atunci când te bătea tata? M. – Păi, simţeam frică şi..de bătăile astea, plângeam.”

(g) Situaţia minorei în prezent:

Din spusele ei, minora s-a adaptat bine în cadrul Centrului de Servicii Sociale, în măsura în care şi-a făcut prieteni cu care participă împreună la diferite activităţi. E nemulţumită, totuşi, de faptul că nu întotdeauna este lăsată de către personalul Centrului să-şi petreaca zilele de Sâmbără şi Duminică, aşa cum ar vrea, în oraş:

”Investigatorul – Cum te simţi aici? Minora – Aici? Bine! I. Cu colegii cum te înţelegi? M. – Mă înţeleg bine. I. – Ai mai avut conflicte cu ei? M. – Adică? I. – Adică să te cerţi? M. – Da. I. – Pentru ce motive? M. – Păi, mă enervau, se luau de mine. I. – Ce îţi spuneau? M. – Păi, ţipau la mine aşa şi… I. – Despre prietenii tăi, despre grupul de prieteni ce poţi să-mi spui? M.. – Grup de prieteni? I. – Da. M. – Păi, n-am prieteni, am doar un singur prieten şi am mai multe prietene. I. – Da, despre prietenele tale? M. – Păi, mă înţeleg destul de bine cu ele. I. – Sunt de vârsta ta? M. – Da. I. – Sunt de aici, de la centru? M. – Da. I. – Ce faceţi împreună, cum vă petreceţi timpul? M. – Păi, vorbim, mai comunicăm, mai ne ajutăm, mai ne dăm sfaturi. I. – Dar cum decurge o zi aici la centru? M. – De luni până vineri ne trezim de dimineaţă, la şase sau la şapte luăm micul dejun şi după aia, la opt, când vine maşina, plecăm. După aceea ne schimbăm, şi mâncăm la două. După aceea ori ne facem lecţiile, nu, ori ne odihnim puţin, ne sculăm, ne facem temele, mâncăm şi după aceea mai stăm puţin şi stăm afară, noaptea, aşteptăm să facă doamnele curat. Şi stăm afară, ne jucăm, mai vorbim şi după aia venim în centru, facem baie, ne uităm la televizor şi dormim. Şi sâmbăta şi duminica stăm şi, dacă nu ne lasă doamnele, ne urcăm pe Cămin, dacă nu, fugim. Păi, da’ sâmbăta şi duminica e normal să ne lase, da’…”

Relaţiile cu familia sunt întreţinute, în continuare, prin vizitele periodice făcute acasă de către minoră sau, mai rar, prin vizitarea minorei, în cadrul Centrului, de către o soră, tatăl nemaivizitându-şi fiica de circa trei ani. Minorei declară că îi e teama încă de tată şi este convinsă că acesta este complet dezinteresat de soarta ei. Oricum, ea subliniază faptul că, după ce va părăsi Centrul de Servicii Sociale la împlinirea vârstei de 18 ani, nu se va mai întoarce acasă.

”I. – Să înţeleg că tata nu vine în vizită pe la tine, n-a venit niciodată? M. – A venit, dar acuma nu mai vine. I. – Când a venit, la început? M. – Nu. La jumate aşa. În 2005 sau în 2006. I. – Şi te aşteptai să vină? M. – Nu. El venea după ce mâncam noi masa de prânz, venea el şi ne aducea mâncare. I. – Şi cât a durat perioada asta în care a venit să vă vadă? M. – O săptămână aşa. I. – Atât? M. – Da, nici o săptămână. Mai ne dădea bani. I. – Dar altcineva vine să te vadă? Sora parcă? M. – Da. I. – Sau la soră te duci? M – Păi nu mă duc, vine ea. I. – Cât de des vine? M. – Rar. I. – Acuma despre tata nu mai ştii nimic? M. – Nu, nu. Eu am mai fost acasă, dar el… e acasă şi….îmi e teamă. I. – Dar regretă faptul că tu eşti aici, îi pare rău? M. – Nu ştiu, că nu-l interesează de mine. I. – Când ai mai fost tu pe acasă nu te-a întrebat dacă vrei să vii acasă? M. – Nu. I. – Şi tu cât o să mai stai aici la Centru? M. – Până la 18 ani. I. – Şi după aceea? M. – Nu ştiu. Îmi caut un serviciu şi îmi caut chirie. I. – Acasă nu vrei să te mai întorci? M. – Nu.”

No Comments

Post A Comment